Sentimentele tulburi starnite in inima mea de degetele ploii batandu-mi in geam , m-au indemnat sa scriu acest articol.

E noapte…

Din nou sunt singura si privesc prin coltul de lumina aceste rinduri.Sunt aici…am fost si voi fi. Singura,rece si prinsa in mrejele ploii. Aud si simt pina cu ultimul fir de par nelinistea intunericului. E din nou aici, aici cu mine…este…a fost si va fi.

 Aud cum picurele de ploaie ranesc tacerea.Privesc peste fereastra spectacolul nocturn in care ploaia isi joaca rolul principal.Si acest zgomot,acest sunet al picaturilor imi da fiori de tinguire,ma strapunge pina in adincul inimii mele de gheata. Dar e placut..e placut acest sentiment patrunzator. Se pare ca e in stare sa ma topeasca.Nimeni si nimic nu a mai putut face acest lucru.


Ploaia..ea..s-ar fi parut ca ma cunoaste?! Sau chiar asa e? daa…! Adesea prin perdeaua noptii se furiseaza si vine sa ma vada,sa ma auda atunci cind am cea mai mare nevoie de cineva linga mine. Stie sa-mi fie cea mai buna prietena. 
Imi
 cunoaste ideile si mintea pe dinafara. Se streacoara ca un fugar in sufletul meu…stie sa-mi citeasca ranile si bucuria,iar acum… acum imi tine sufletul in palma ei rece si umeda,caci sunt o parte din ea. E singurul si cel mai intelept personaj din intreaga piesa nocturna ce se petrece sub cortina lunii. Si din nou..din nou picurele de ploaie…Simt acel fior placut si sesizez ca nu sunt singura!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here