E tîrziu … iar sunetul ţipător al chiriecilor imi sună puternic în urechi… Afară se aud doar cîteva voci ale unor tineri ce se grăbesc să plece…
Liniştea serii imi pătrunde în minte… în inimă…. în corp… Stau întinsă pe pat şi privesc în pod… şi nimic… aştept… Ce aştept?! Pe cine aştept? De ce aştept?
Gândurile pur şi simplu năpustesc asupra mea, gânduri de viitor,de prezent, în fine … mii şi mii de gânduri…
Mi-a trebuit ceva timp ca să învăț că a aștepta după alții înseamnă a amâna să trăiesc. Să amân pentru când? Nu am tot timpul din lume, ci doar o viață, la fel ca fiecare și la fel ca aceia care cred că trebuie să aștept după ei.
Nu mai aștept după cei care nu sunt capabili să mă cunoască. Nu mai aștept după cei care refuză să mă înțeleagă. Nu mai aștept după cei care nu au timp pentru mine. Și nu mai aștept după cei care nu mă prețuiesc și nu mă iubesc așa cum merit.
Viața nu este limitată la un număr fix de prieteni. Nici la un singur suflet pereche.
Așadar, n-am timp să aștept…
Diana.D
